267.212 români lucrează cu contract de muncă

Comunitatea cu cei mai mulţi compatrioţi angajaţi legal este Madrid. Zona în care muncesc cu acte în regulă cei mai puţini este Galicia. Dintre cei aproximativ 600.000 de români, cu vârste cuprinse între 16 şi 65 de ani, care locuiesc în Spania,
doar 44,5% au contracte de muncă.

Potrivit unui studiu realizat recent de ministerul Muncii, din totalul străinilor care locuiesc în Spania cu contract de muncă, deci cotizează la asigurările sociale, cei mai mulţi sunt de naţionalitate română. Astfel, din cei aproape două
milioane de afiliaţi la asigurările sociale din Spania, 267.212 sunt de români, adică aproape 14%.

Din totalul românilor care locuiesc în Spania şi care au vârsta legală pentru angajare, adică aproximativ 600.000 de persoane, doar 44% au un loc de muncă şi cotizează la asigurările sociale.

În Spania, cotizaţiile la asigurările sociale se fac în funcţie de locul de muncă şi sunt împărţite pe domenii de activitate: muncitori autonomi, echivalentul persoanelor fizice autorizate din România, agricultori, lucrători în domeniul piscicol, angajaţi în industria minieră, menajere şi sistemul general, care cuprinde restul meseriilor din nomenclatorul autohton.

Peste 60.000 de angajaţi în agricultură

Cei mai mulţi români angajaţi în Spania se încadrează în sistemul general, 160.933 de persoane. Pe locul doi se află agricultorii, cu 62.769 de angajaţi, urmaţi de muncitori independenţi, sau autonomi, cu 28.401 persoane. Posturile în care sunt angajaţi cei mai puţini români sunt cel de pescar, cu 130 de persoane şi cel de miner, cu 22 de persoane.

Cea mai practicată meserie de către femei este cea de menajeră, post pe care lucrează, cu acte, 14.963 de românce. Astfel, compatrioatele noastre se clasează pe locul al patrulea în Spania, ca număr de menajere.

În Ceuta şi Melilla, doar 12 cotizanţi

Comunitatea din Spania în care sunt angajaţi cei mai mulţi români cu contract de muncă este Madrid, cu 58.644 de cotizanţi la asigurările sociale.

Urmează în top Andaluzia, cu 43.170 de români angajaţi, iar pe locul trei, Valencia, cu 35.995 de compatrioţi.. În schimb, regiunile cele mai „sărace” în români sunt Ceuta şi Melilla, cele două oraşe din Maroc aflate sub jurisdicţie spaniolă, unde muncesc câte şase români.

Dintre aceştia, 11 se încadrează la regimul general şi doar unul este înregistrat ca muncitor independent, adică şi-a înfiinţat o firmă.

Cei mai puţini români care lucrează cu contract de muncă într-o comunitate autonomă spaniolă sunt înregistraţi în Galicia. Aici se află doar 2.225 conaţionali care cotizează la asigurările sociale.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s