El Pais: Cele mai importante mituri spulberate de criza economică

La doi ani de la primele semne ale crizei economice, analiştii şi experţii financiari anunţă prăbuşirea unor mituri în domeniul economic. Cotidianul spaniol ”El Pais” a intervievat câţiva dintre cei mai cunoscuţi analişti economici ai momentului.

Cel mai puternic şoc primit de întreaga lume financiară a fost căderea colosului Lehman Brothers, instituţie conectată la cele mai importante afaceri pe plan mondial. Specialiştii financiari consultaţi de reporterii cotidianul spaniol ”El Pais” au afirmat, în unanimitate, că permiterea prăbuşirii consorţiului Lehman Brothers a fost o eroare monumentală.
Experţii financiari au indicau câteva dintre miturile financiare spulberate de criza economică actuală.

Cine greşeşte, plăteşte!

În practică, proverbul s-a schimbat puţin: ”Celui care greşeşte, i se plăteşte”. Astfel, mulţi dintre preşedinţii de bănci care şi-au dat demisia din cauza erorilor săvârşite au plecat cu buzunarele pline. Câteva exemple: Fred Goodwin, de la Royal Bank of Scotland; Charles Prince, de la Citigroup; Stanley O’Nelly, de la Merrill Lynch; Marcel Ospel, de la UBS; Martin Sullivan, de la AIG; Ferry Killinger, de la Washington Mutual.

Băncile, cu cât sunt mai mari şi mai puternice, cu atât sunt mai sigure

Nu exista nici măcar o persoană care să nu afirme acest lucru în prezenţa preşedinţilor marilor coloşi financiari ai lumii: Citigroup, Bank of America, Royal Bank of Scotland sau Lehman Brothers. Exact cei care au devenit marile victime ale acestei crizei economice.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s