Dragobetele

Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii tineau sau faceau Dragobetele (Ziua Indragostitilor, Cap de primavara, Logodnicul Pasarilor). Probabil ca luna februarie era considerata luna de primavara, iar ziua de 24 era inceputul anului agricol (uneori ziua iesirii ursului din barlog). Este momentul in care natura se trezeste, pasarile isi cauta cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intra si ei in rezonanta cu ea.
Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Nu bland ca Sf. Valentin, ci navalnic el era la daci zeul care, ca un “nas cosmic”, oficia in cer la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. In decursul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se “logodesc” in acesta zi.
Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc “pasare” insemnand chiar “mesaj al cerului”.
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii…